Proiect pentru legătura dintre autostrada A3 București-Ploiești și invizibila A7 Ploiești-Buzău, pe raza comunei Dumbrava!

Proiect pentru legătura dintre autostrada A3 București-Ploiești și invizibila A7 Ploiești-Buzău, pe raza comunei Dumbrava!

 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat analiza celor patru oferte depuse pentru contractul de elaborare a studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate privind realizarea de noi noduri rutiere pe autostrăzi. Unele existente, altele - doar proiecte. Sunt trei asocieri de firme și o societate comercială de sine stătătoare care au depus oferte: Asocierea S.C. EAST WATER DRILLINGS S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE)/ 3TI PROGETTI ITALIA - INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A; Asocierea S.C. IRIMAT CONS S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE)/ S.C. STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING/ S.C. INFRANOVA SOLUȚII TEHNICE ÎN CONSTRUCȚII S.R.L.; S.C. EXPLAN S.R.L.; Asocierea S.C. TOTAL ROAD S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE)/ S.C. BETA – COPS S.R.L./ S.C. RUTIER CONEX XXI S.R.L. Valoarea estimată a contractului este de 5.660.763,88 lei fără T.V.A., iar durata serviciilor de elaborare a documentațiilor este de 17 luni.
Printre cele 12 noduri rutiere se regăsește și unul care ar urma să fie construit pe raza județului Prahova, în comuna Dumbrava. Conform CNAIR, este vorba despre nodul de descărcare pe Autostrada A7, după conexiunea Autostrăzilor A7 cu A3. Dacă autostrada A3 București Ploiești există fizic, deocamdată A7 este doar pe hârtie. În legătură cu stadiul acestui proiect, CNAIR a precizat că în prezent are loc procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractelor Execuție lucrări autostrada Ploiești-Buzău, lot 1 Dumbrava-Mizil (km 0+000 – km 21+000), Lot 2 Mizil-Pietroasele (km 21+000 – km 49+350), Lot 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (km 49+350 – km 63+250), deschiderea celor 39 de oferte depuse realizându-se în data de 16.09.2021. În prezent, procedura se află în termenul de 60 de zile lucrătoare, pentru finalizarea procesului de evaluare.

 

 

 


Tipărire