Nici nu a început bine luna noiembrie, că în multe zone ale Ploieștiului se aud bubuiturile petardelor sau ale altor tipuri de articole pirotehnice, folosite, de principiu, în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase verifică deja modul de respectare al prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice și îi sancționează pe cei ce vând ilegal astfel de produse. Ieri, au identificat pe raza localității Potigrafu, în parcarea unui supermarket, un tânăr de 21 de ani, din comuna Chiajna, care oferea spre vânzare articole pirotehnice depozitate într-un autoturism, fără a fi autorizat în acest sens. Cu ocazia examinării materialelor, a fost identificată cantitatea de aproximativ 30 de kg articole pirotehnice (petarde și baterii de artificii), în valoare de 2.500 de lei, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
Zeci de kilograme de petarde și baterii de artificii, vândute din portbagaj, la Potigrafu. “Comerciantul“ s-a ales cu dosar penal
