Titi Aur, fost pilot de raliu, deține în prezent o adevărată academie de conducere defensivă, care îi poartă numele. Fostul pilot de raliu, cu toată experiența sa în spate, are o serie întreagă de sfaturi pentru șoferi, în special pentru conducătorii auto începători care se văd puși să facă față unor situații mai complicate în perioada toamnei sau a iernii. Titi Aur a făcut o serie de filmulețe pe YouTube, în care răspunde întrebărilor adresate de persoanele care îi urmăresc pagina de Facebook. Printre problemele ridicate de urmăritorii săi sunt și cele de sezon, privitoare la condițiile meteo dificile, în care trebuie mare atenție în trafic.
