Anticorpi mai rezistenți la bolnavii trecuţi prin COVID-19, decât la persoanele vaccinate!

Anticorpi mai rezistenți la bolnavii trecuţi prin COVID-19, decât la persoanele vaccinate!

Un studiu realizat la Centrul Medical Sheba din Israel a relevat că anticorpii persoanelor care au trecut prin COVID-19 oferă, cu trecerea timpului, o mai mare rezistenţă decât cei generaţi de persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus, relatează EFE, citată de Agerpres. Studiul, publicat joi şi la care au participat 432 de persoane, nu se axează doar pe cantitatea de anticorpi generaţi, ci şi pe randamentul acestora.
După mai multe luni de monitorizare a pacienţilor, rezultatele obţinute au evidenţiat că, iniţial, atât numărul cât şi randamentul anticorpilor era superior celor generaţi de persoanele vaccinate cu ambele doze de vaccin Pfizer, decât cei ai persoanelor care trecuseră prin boală.
Cu trecerea timpului însă, deşi cantitatea de anticorpi a continuat să scadă la ambele grupuri - mai repede în primul grup decât în cel de-al doilea - randamentul lor a slăbit între cei vaccinaţi, în timp ce în grupul celor trecuţi prin boală s-a ameliorat, mai arată agenția de presă Agerpres.


Tipărire