O braziliancă a încercat să intre în România cu un kg de cocaină în... stomac!

O braziliancă a încercat să intre în România cu un kg de cocaină în... stomac!
O femeie din Brazilia a fost depistată de polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, pe Aeroportul Otopeni, cu aproximativ un kilogram de droguri în... stomac. Sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, a fost întocmit dosar penal pentru trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc. Pe 17 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei inculpate cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, la data de 14 februarie, femeia s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă și, în urma controalelor dar și a analizelor de risc efectuate de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, a rezultat suspiciunea că aceasta a ingerat droguri în vederea introducerii acestora pe teritoriul României. În acest context, inculpata a fost transportată la un spital unde, în perioada 15 - 17.02.2022, a eliminat cantitatea totală de aproximativ 1 kilogram de substanță vâscoasă ce conținea cocaină.

În cursul zilei de astăzi, inculpata va fi prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul I.G.P.F. – Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București - Otopeni, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al lucrătorilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor - Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători.


Tipărire