Primul autobuz electric a ajuns la Ploiești. Aflați pe ce traseu va circula

Primul autobuz electric a ajuns la Ploiești. Aflați pe ce traseu va circula

Joi dimineață, la Ploiești a ajuns primul autobuz electric din lotul de nouă care au fost achiziționate în parteneriat de către Ministerul Dezvoltării cu Primăria municipiului Ploiești. Deocamdată, primul autobuz va intra în probe, iar toate vor circula exclusiv pe traseul 2. La mijlocul lunii mai, pe de altă parte, consilierii locali au aprobat depunerea cererii de finanţare pentru achiziţia din fonduri europene, prin PNRR, a 22 de autobuze electrice și 75 de staţii de încărcare, în parteneriat cu Primăria Ariceştii Rahtivani.

Comunicat Primăria Ploiești: Primăria municipiului Ploiești informează comunitatea locală că primul autobuz electric, achiziționat în cadrul proiectului ‘’Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice 12 m” marca SOR model NS 12 full electric, a ajuns, astăzi, la sediul S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, urmând ca, săptămânal, până la începutul lunii august, să ajungă câte un autobuz, din lotul celor 9 incluse în proiect.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, în parteneriat cu MDLPA.
În cadrul acestui proiect s-au achiziționat trei stații de încărcare rapidă și nouă stații de încărcare lentă, la această oră fiind montate, la Depoul T.C.E. Ploiești din strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, cele 9 stații lente și una rapidă.
Autobuzele vor fi date spre folosință operatorului S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești și vor circula pe traseele 2 și 2B - GARA DE VEST – GARA DE SUD / HIPODROM.
Firma care a câștigat licitația în valoare de 24.200.262,00 lei fără TVA este SOR Libchavy spol. s r.o (Cehia.
Autobuzele electrice au o lungime de circa 12 metri, sunt dotate cu aer condiționat, sistem de supraveghere video interior/exterior, sisteme de informare călători, sistem de contabilizare număr de călători etc.
Prin acest proiect, municipalitatea ploieșteană vine în întâmpinarea dorinței cetățenilor de înnoire și modernizare a parcului auto, în vederea optimizării condițiilor de călătorie cu mijloacele de transport în comun, în municipiul Ploiești.

Tipărire