Marș spre Crucea de pe Caraiman, în memoria eroilor din Primul Război Mondial

Marș spre Crucea de pe Caraiman, în memoria eroilor din Primul Război Mondial
Eroii din Primul Război Mondial au fost comemorați, sâmbătă, printr-o serie de manifestări care au avut loc în Sinaia și printr-un marș spre Crucea de pe Caraiman, monument construit în cinstea soldaților ce și-au dat viața pentru țară, în prima conflagrație mondială. Asociația ”Tradiția Militară” a organizat sâmbătă, 27 august, și o depunere de coroane la Cimitirul Eroilor din Sinaia, iar spre seară au reconstituit o luptă în centrul stațiunii. La marșul comemorativ de astăzi au participat și jandarmii montani, manifestarea, organizată de Asociația ”Tradiția Militară”, a avut ca punct principal un marş pe platoul Bucegilor, în uniforme militare de epocă.
La monumentul "Crucea Eroilor", în prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale şi a zeci de turişti, a fost oficiată și o ceremonie militară de comemorare a eroilor, transmit reprezentanții Jandarmeriei Prahova.
Asociația ”Tradiția Militară” este primul grup de Reconstituire Istorico-Militară din România membru în Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare. (sursa foto: Jandarmeria Prahova)

Tipărire