Update/Tânărul care a accidentat o femeie și un copil pe trecere, pe Șoseaua Nordului din Ploiești, a fost reținut. Era sub influența substanțelor interzise!

Update/Tânărul care a accidentat o femeie și un copil pe trecere, pe Șoseaua Nordului din Ploiești, a fost reținut. Era sub influența substanțelor interzise!

IPJ Prahova a informat, duminică dimineață, că tânărul în vârstă de 24 de ani aflat la volanul autoturismului care a lovit în plin o femeie și un copil, pe o trecere de pietoni de pe Șoseaua Nordului, a fost reținut. ”Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, și totodată, având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, noaptea trecută, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Astăzi, 19 martie a.c., tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, a transmis Poliția Prahova.

Update: Ulterior, față de tânărul conducător auto s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile! 


Tipărire