Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Școala de Flori organizează, sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 12.30, la Palatul Culturii din Ploiești, „Școala Altfel la …Școala de Flori”, atelier de creație cu tematică florală, înscris în seria activităților dedicate implementării Programului național „Școala Altfel”. Participanții vor fi elevi de toate vârstele din unitățile de învățământ prahovene, înscriși în proiect de cadrele didactice coordonatoare.
„Școala Altfel” este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari și al elevilor. Programul oferă un spațiu de experimentare în care atât cadrele didactice, cât și elevii sunt încurajați să își manifeste creativitatea și să îmbine într-un mod atractiv teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi, învățarea cu preocupările individuale într-un context favorabil dezvoltării socio-emoționale.
