Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare termică a Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești, care vizează anveloparea clădirii, cu îmbunătățirea izolației termice și a hidroizolației.
Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, axa 3, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, Operațiunea B - Clădiri Publice. Valoarea totală a proiectului este de 7.985.215,47 lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă este de 6.894.511,16 lei. Lucrările de reabilitare vor contribui la creșterea calității serviciilor de cazare și tratament în unitatea spitalicească menționată anterior, servicii de care vor beneficia atât pacienții din Prahova, cât și din județele învecinate.