Un bărbat din Vărbilău, prins în mijlocul unui incendiu de vegetație

Un bărbat din Vărbilău, prins în mijlocul unui incendiu de vegetație
Image
Image

Incendiile de vegetație, tot mai dese în ultima perioadă, pot face și victime. În această după-amiază, a izbucnit un incendiu de vegetație uscată în comuna Vărbilău, în satul Coțofenești, pe o suprafață de circa 3000 de metri pătrați. Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost prins în mijlocul flăcărilor și a suferit arsuri de gradele 2 și 3 pe circa 45% din corp, însă este conștient.

Pompierii militari acționează în zonă cu un echipaj de stingere și unul de prim-ajutor.