Un autoturism a ars ca o torță pe o stradă din Ploiești. Alte două au fost afectate de flăcări

Un autoturism a ars ca o torță pe o stradă din Ploiești. Alte două au fost afectate de flăcări

Un autoturism a luat foc, luni seară, pe o stradă din Ploiești, iar alte două mașini au fost afectate de incendiu, potrivit ISU Prahova, care precizează că incidentul a avut loc pe strada Carol Davila. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD, de la Detașamentul 1 Ploiești. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Conform pompierilor, a fost afectat un autoturism în proporție de 80%, un altul la nivelul caroseriei (s-a umflat vopseaua), iar la cel de-al treilea, un autoturism electric, au fost afectate elementele din plastic. Cauza probabilă de incendiu: scurtcircuit electric. Sursa imagini: INFO TRAFIC PRAHOVA


Tipărire