Ce măsuri ia Primăria Comarnic pentru îndepărtarea urșilor din zona Școlii Vatra Sat

Ce măsuri ia Primăria Comarnic pentru îndepărtarea urșilor din zona Școlii Vatra Sat
Primăria Comarnic a anunțat ce măsuri va lua, de luni, 22 mai, pentru îndepărtarea ursului care dă târcoale în zona școlii din Vatra Sat. Potrivit unui anunț al autorității locale, ”ca urmare a apariției unui urs în apropierea unității școlare din Vatra Sat, începând de mâine, 22 mai 2023, de la orele 06.00 și până seara la încheierea cursurilor și la plecarea ultimului copil din școală, trei reprezentanți ai Poliției Locale vor patrula zilnic în curtea Școlii Nr. 2 și in jurul acesteia, precum și pe strada Garlici, acționând cu semnale acustice și luminoase ale autoturismului din dotare, în vederea asigurării protecției elevilor și a personalului unității, precum și a îndepărtării rapide a animalului în caz de nevoie!”, este mesajul transmis de oficialitățile locale. Reamintim că în ultima perioadă, în Comarnic au fost semnalat un urs în preajma unității școlare din Vatra Sat, chiar în timpul orelor de curs, elevii filmând chiar apariția animalului sălbatic.
Părinții copiilor au făcut apel la autorități pentru a interveni în acest caz: ”Vă rog să ne spuneți ce facem noi părinții cu copiii care învață la Școala nr 2 Vatra Sat? Ursul are bârlogul în curtea școlii! Cum să ne trimitem copiii la școală în siguranță? Unde sunt autoritățile competente?”, este unul dintre mesajele oamenilor îngrijorați de apariția tot mai frecventă a urșilor în apropierea școlii. (foto ilustrativ)
 

Tipărire