”Podul de lemn” a intrat în reparații, la numai doi ani și jumătate de la inaugurare

”Podul de lemn” a intrat în reparații, la numai doi ani și jumătate de la inaugurare

”Podul de lemn” din zona de sud a Ploieștiului are nevoie de reparații, la numai doi ani și jumătate de la inaugurare. Pentru că garanția lucrărilor este de cinci ani, constructorul are obligația să facă în mod gratuit lucrările. Vineri, 7 iulie, Primăria Ploiești a anunțat că pasajul de trecere între strada Depoului și strada Mimiu (Podul de lemn) intră în ”reparații curente în garanție”. ”Primăria Municipiului Ploiești a solicitat SC EUROPAN PROD SA, executantul lucrărilor la acest pasaj, să remedieze toate probleme identificate la nivelul acestui obiectiv investițional. Reamintim că, administrația publică ploieșteană a finalizat în anul 2020 investiția “Creare pasaj de trecere între strada Depoului și strada Mimiului” (PODUL DE LEMN)”. Având în vedere că lucrările executate la podul respectiv sunt în termenul de garanție, costurile reparațiilor realizate în prezent vor fi suportate, integral, de către societatea amintită. Lucrările de reparații vor fi atent monitorizate de reprezentanții administrației publice ploieștene. Circulația rutieră pe acest pasaj se va desfășura în condiții normale, în perioada executării acestor lucrări”, informează Primăria Ploiești. 


Tipărire