UPDATE/ Un urs a fost semnalat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Găgeni, din Ploiești!

UPDATE/ Un urs a fost semnalat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Găgeni, din Ploiești!

ISU Prahova a emis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un mesaj RO-Alert, pentru atenționarea populației din Ploiești, în care a semnalat prezența unui urs pe strada Găgeni din Ploiești. În zonă a fost alocat un echipaj SMURD, iar mai multe echipaje de jandarmi și polițiști locali au căutat animalul sălbatic în zona de nord a municipiului. Ursul nu a fost capturat, însă, deoarece nu s-a reușit localizarea acestuia cu exactitate. În continuare se monitorizează zona de nord a orașului (zona Vega) de către forțele de ordine, ne-a precizat, duminică dimineață, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, Gabriel Albu. Nu este pentru prima dată când un urs și-a făcut apariția pe o stradă din Ploiești. În urmă cu câțiva ani, în preajma Crăciunului din 2015, o ursoaică a ajuns în Ploiești, fiind urmărită pe străzile din zona de nord - est a municipiului de echipaje care au reușit să o prindă. Ulterior, ursoaica respectivă a fost transferată la rezervația de la  Zărnești, după ce a stat câteva luni la Grădina Zoologică Bucov.

Primăria confirmă că ursul nu a fost prins: https://prahovainfo.ro/actualitate/7304-prim%C4%83ria-ploie%C8%99ti-confirm%C4%83-c%C4%83-ursul-v%C4%83zut-azi-noapte-%C3%AEn-nordul-ora%C8%99ului-nu-a-fost-prins.html 


Tipărire