Suspiciune de “infestare” cu azbest a terenului destinat construirii noului penitenciar de la Berceni

Suspiciune de “infestare” cu azbest a terenului destinat construirii noului penitenciar de la Berceni
Image
Image

 

Proiectul construirii, la Berceni, a noului penitenciar de 1000 de locuri, cu regim de maximă siguranță și închis, ar putea să întâmpine unele dificultăți, având în vedere că există suspiciunea că pe terenul destinat viitoarei închisori de lângă Ploiești ar exista depozite îngropate de azbest.

Pentru a elucida acest mister, Penitenciarul Ploiești, autoritatea contractantă a tuturor serviciilor și lucrărilor destinate noii închisori, are în vedere acum și realizarea unui studiu de mediu privind prezența azbestului în zona fostei unități militare demolate, pe care ar trebui să apară noile construcții.

“În urma vizitei directorului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, de la începutul anului 2020, s-a solicitat ca pentru obiectivul de investiții P47 Berceni (n.n. – penitenciarul Berceni) să fie efectuat un studiu de mediu privind prezența azbestului pe porțiuni ale terenului unde se va construi penitenciarul. Astfel, prestatorul va furniza servicii de investigare a prezenței deșeurilor cu azbest și va elabora un raport de investigare a amplasamentului”, se arată în documentația întocmită de Penitenciarul Ploiești. Materialele de construcții conțineau un tip de azbest alb în materialele de construcții, până la jumătatea secolului trecut.