Un tânăr a ajuns la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a căzut cu motocicleta și a intrat într-un autoturism, pe o stradă din Ploiești. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu vătămarea corporală ușoară a unei persoane. ”Din verificări a reieșit faptul că, un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce se deplasa cu motocicletă pe strada Spătar Nicolae Milescu, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat regulamentar în dreptul unui imobil. În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Tânărul în cauză a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală”, informează IPJ Prahova.
Un tânăr a ajuns la spital după ce a căzut cu motocicleta și a intrat într-un autoturism, pe o stradă din Ploiești
