Proiect: studenții din Ploiești vor avea reducere 90% la călătoriile cu mijloacele de transport ale TCE

Proiect: studenții din Ploiești vor avea reducere 90% la călătoriile cu mijloacele de transport ale TCE

Consilierii locali ploieșteni vor avea pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna septembrie și un proiect prin care se propune modificarea unui articol (art. 4) al regulamentului de acordare a facilităților la transportul public local de călători. Astfel, potrivit proiectului de HCL, ”studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ acreditate, care domiciliază în municipiul Ploiești sau frecventează o unitate de învățământ superior din municipiul Ploiești, beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani”. Art. 4 al regulamentului prevedea tarif redus la 50%, pe tot parcursul anului universitar.


Tipărire