Un scandalagiu din Poiana Câmpina a fost reținut după ce și-a terorizat vecinii, amenințându-i și dând drumul la câini pe stradă. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de o femeie din comuna Poiana Câmpina că vecinul său ar fi amenințat-o cu un cuțit. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificări s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul manifesta un comportament recalcitrant la adresa vecinilor săi, adresându-le injurii. În dimineața respectivă, bărbatul a continuat să-și terorizeze vecinii, ascultând muzică la intensitate mare, adresându-le injurii, cuvinte obscene și chiar amenințări. ”Totodată, ar fi lăsat liberi, pe stradă, câinii pe care îi deține, fără botniță și fără lesă, creând o stare de temere în rândul vecinilor si trecătorilor, tulburând astfel, ordinea și liniștea publică. Cu ocazia deplasării la fața locului, bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice”, informează Poliția Prahova.
Scandalagiu din Poiana Câmpina, reținut după ce și-a terorizat vecinii
