Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, miercuri dimineață, 9 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane fizice, pe raza județului Prahova (în Ploiești și comuna Dumbrava) și a municipiului București, într-o cauză penală de evaziune fiscală. ”Din cercetări, a reieșit că în perioada martie 2021-septembrie 2021, reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu sediul declarat în comuna Dumbrava, județul Prahova, ar fi înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale ce atestă cheltuieli fictive în valoare totală de 1.641.000 de lei (1.379.000 de lei baza impozabilă), cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor datorate. Prejudiciul estimat, cauzat bugetului de stat este de 262.010 lei, reprezentând TVA de plata, trei persoane urmând să fie duse la audieri. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale a Poliției municipiului București- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Sector 1. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Prahova.
Percheziții în Ploiești și comuna Dumbrava, la suspecți de evaziune fiscală
