Consilierii locali ai comunei Filipeștii de Pădure au aprobat, în cadrul ședinței ordinare din data de 19 decembrie, proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2024.
Conform hotărârii adoptate, se mențin bonificațiile acordate persoanelor fizice și persoanelor juridice care își achită impozitele locale datorate până la data de 31 martie 2024. Astfel, persoanele fizice care își vor plăti impozitele pe clădiri, pe terenuri și/sau pe mijloacele de transport până la termenul menționat, vor beneficia de o reducere de 10% din sumele datorate. Pe de altă parte, și persoanele juridice vor avea o bonificație de 5% pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport datorate pentru întregul an de către contribuabil.
Pe lângă taxele și impozitele pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport, care se calculează în conformitate cu prevederile legale, s-au stabilit și taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor, precum și a acordurilor de branșament, dar și alte taxe locale, precum taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă. Anul viitor, cuplurile care vor să divorțeze pe cale administrativă vor trebui să plătească suma de 636 de lei, față de 559 de lei în anul 2023.
Hotărârea adoptată de CL Filipeștii de Pădure, mai jos: