O casă a fost mistuită de flăcări, noaptea trecută, în comuna Starchiojd

O casă a fost mistuită de flăcări, noaptea trecută, în comuna Starchiojd

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte fost solicitați, în noaptea de joi spre vineri, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de care a cuprins o locuință din localitatea Starchiojd, str. Macului. La fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și, în sprijin, o ambulanță din cadrul SAJ Prahova.

"La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat și violent la o casă, pe o suprafață de aproximativ 250 mp.

Pompierii au depus eforturi pentru a evita propagarea flăcărilor, reușind să localizeze incendiul în cel mai scurt timp. În jurul orei 04:00, incendiul a fost lichidat. 

Din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu victime. Două persoane au suferit atac de panică, fiind asistate de echipajele medicale prezente la fața locului, ulterior refuzând transportul la spital.

Incendiul a pornit de la un coș de fum neprotejat termic față de prezența materialelor combustibile din zona de ardere", informează ISU Prahova.

ISU Prahova reamintește populației o serie de reguli pe care este esențial să le respecte pe tot parcursul sezonului rece, pentru a evita astfel de evenimente nefericite:

– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.


Tipărire