Sute de elevi prahoveni au învățat să creeze coronițe, la Școala de Flori, sâmbătă, 30 martie, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Copiii entuziasmați de implicarea într-o activitate inedită și-au pus la contribuție imaginația și au dat naștere unor adevărate capodopere florale. ”Peste 300 de elevi din unitățile de învățământ prahovene au participat, astăzi, la cea de-a doua ediție a proiectului ”Școala Altfel la Școala de Flori”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Școala de Flori, în Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești. Specialiști de la Florăriile Siati, sub coordonarea doamnei Ileana Militaru, au prezentat copiilor importanța și semnificația florilor, modul în care acestea pot fi combinate în realizarea unei coronițe, sub semnul Sărbătorilor Pascale. Creativitatea și imaginația elevilor din clasele primare și gimnaziale, prezenți la atelierul floral, s-au manifestat la cele mai înalte cote.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” și Rotary Club Ploiești, sub coordonarea doamnei inspector școlar general Ilona Rizea și a doamnei Cristina Petre, inspector pentru activitatea extrașcolară și educația permanentă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Prahova, după eveniment.
