Numai 11 localități din județul Prahova sunt, oficial, “libere” de coronavirus, neînregistrându-se niciun caz de infectare în ultimele 14 zile, conform datelor furnizate de Instituția Prefectului. Norocoasele care nu apar în rapoartele oficiale ca purtătoare de Covid-19 sunt comunele Ariceștii Zeletin, Bălțești, Boldești Grădișea, Cărbunești, Cosminele, Jugureni, Păcureți, Provița de Jos, Salcia, Talea și Tătaru.
Însă, având în vedere numărul de locuitori extrem de scăzut din unele comune prahovene, există posibilitatea, teoretic, să intre în carantină la mai puțin de trei cazuri de persoane infectate!
Cea mai ieșită din comun este situația din Jugureni, localitatea cu cei mai puțini locuitori din întreg județul. Cu doar 510 suflete, Jugureniul s-ar putea închide dacă ar apărea... 1,5 persoane infectate în localitate, dacă ținem cont strict de un calcul simplu.
La trei cazuri de coronavirus ar putea să fie trecute sub scenariul roșu și Cosminele, Talea și Tătaru, toate acestea având mai puțin de 1000 de locuitori!