Doi răniți într-un accident produs pe Șoseaua Vestului din Ploiești

Doi răniți într-un accident produs pe Șoseaua Vestului din Ploiești
Image
Image

Noaptea trecută, în jurul orei 2.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați că pe Șoseaua Vestului din Ploiești a avut loc un accident rutier. 

Potrivit IPJ Prahova, din primele cercetări la fața locului a reieșit că un bărbat de 38 de ani care conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 43 de ani.

În accident au fost răniți un bărbat de 47 de ani și o copilă de 13 ani. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.