Un adolescent care se deplasa pe o motocicletă în zona Prahova Value Center, din zona de Sud a Ploieștiului, a fost rănit și transportat la spital, în urma coliziunii cu un autoturism. Potrivit IPJ Prahova, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați vineri, în jurul orei 18.00, că în zona Gării de Sud din Ploiești, s-ar fi produs un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit că accidentul rutier a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 79 de ani, aflat la ieșirea din parcarea Prahova Value Center și un tânăr de 17 ani care se deplasa pe motocicletă, pe strada Democrației. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Motociclistul și șoferul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Acum, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Motociclist adolescent, rănit și transportat la spital, după un accident produs lângă Gara de Sud din Ploiești
