Renumitul neurochirurg Valeriu Zaharia revine la Spitalul Județean din Ploiești!

Renumitul neurochirurg Valeriu Zaharia revine la Spitalul Județean din Ploiești!

Pacienții care au nevoie de consultații de specialitate în Neurochirurgie vor avea acces mai ușor la servicii medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești. Reprezentanții unității medicale au anunțat reluarea activității renumitului medic neurochirurg Valeriu Zaharia în cadrul Ambulatoriului de Neurochirurgie! Activitatea medicală a doctorului Valeriu Zaharia se va desfășura în tura a doua, de luni până joi, în intervalul orar 14:00 – 20:00, în contextul extinderii programului de funcționare al Ambulatoriului de Specialitate.

Conducerea spitalului precizează că măsura face parte din programul extins de lucru organizat în două ture, cu activitate până la ora 20:00, pentru a crește accesul pacienților la consultații și servicii medicale de specialitate, dar și pentru reducerea timpilor de așteptare.

„Ne dorim ca pacienții să beneficieze de acces rapid la consultații de specialitate, evaluare corectă și îngrijire medicală profesionistă, într-un mediu modern și sigur”, au transmis reprezentanții unității medicale.

Consultațiile sunt gratuite pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

În cadrul Ambulatoriului de Neurochirurgie pot fi efectuate consultații de specialitate, evaluări ale afecțiunilor coloanei vertebrale, ale durerilor lombare și cervicale, recomandări pentru investigații imagistice și tratament, monitorizarea afecțiunilor neurologice și neurochirurgicale, precum și consiliere medicală de specialitate.

Programările se pot face online, pe site-ul oficial al spitalului, telefonic la numărul 0244 537 711, interior 470, sau direct la Ambulatoriul din Locația Nord, situat pe strada Găgeni nr. 100 din Ploiești.

Reprezentanții spitalului au mai precizat că modernizarea și dotarea Ambulatoriului au fost realizate cu sprijinul Consiliului Județean Prahova, pentru a oferi pacienților acces la servicii medicale moderne și investigații de specialitate în condiții optime.


Tipărire