Peste 4.200 de prahoveni au primit și a doua doză de vaccin anti-Covid

Peste 4.200 de prahoveni au primit și a doua doză de vaccin anti-Covid

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până astăzi, 4 februarie, în județul Prahova au ajuns 32345 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 30.045 doze Pfizer/BioNTech și alte 2.300 de doze produse de compania Moderna.
Dintre acestea, 27.998 au fost utilizate, iar alte 4309 (2060 Moderna și 2249 Pfizer) sunt în curs de administrare.
Numărul total al persoanelor din județul Prahova care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 4265.
În ultimele 24 de ore nu au fost raportate noi pierderi și nici noi reacții de tip alergic apărute în urma administrării serului anti SARS-CoV-2, transmit reprezentanții DSP Prahova.


Tipărire