Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești se alătură proiectului național DARIA pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de sân

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești se alătură proiectului național DARIA pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de sân
Image
Image

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești va coordona activitățile de screening pentru cancerul de sân în regiunea Sud-Muntenia, în cadrul proiectului național DARIA, o inițiativă care își propune să faciliteze accesul gratuit la investigații pentru peste 119.000 de femei din România.

Lansarea oficială a proiectului „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces – DARIA” a avut loc pe 11 iunie 2026, la București, în prezența reprezentanților instituțiilor medicale partenere și a organizațiilor implicate în implementarea programului.

Coordonat de Institutul Oncologic „Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, proiectul reunește unele dintre cele mai importante instituții medicale din țară, printre care Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Institutul Regional de Oncologie Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

În cadrul acestei inițiative, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești a fost desemnat Centru Regional de Screening pentru regiunea Sud-Muntenia, având un rol esențial în coordonarea activităților de prevenție, informare și diagnostic precoce în județele din zonă.

Proiectul DARIA urmărește dezvoltarea unui program național integrat de screening pentru cancerul de sân, cu accent pe creșterea accesului la servicii medicale moderne pentru femeile din comunitățile vulnerabile și din regiunile mai puțin dezvoltate ale României.

Potrivit datelor prezentate de organizatori, peste 149.000 de femei vor beneficia de activități de informare și mobilizare pentru participarea la screening, iar 119.000 de femei vor avea acces gratuit la investigații mamografice. Scopul principal este identificarea timpurie a afecțiunilor mamare și creșterea șanselor de tratament și vindecare.

Printre obiectivele principale ale proiectului se numără înființarea și dotarea a cinci centre regionale de prevenție, utilizarea unor unități mobile pentru comunitățile greu accesibile, pregătirea a 592 de specialiști din domeniul medical și dezvoltarea unui registru electronic național pentru monitorizarea programelor de screening.

Valoarea totală eligibilă a proiectului depășește 261 milioane de lei, din care peste 212 milioane de lei provin din Fondul Social European Plus, iar aproximativ 40 milioane de lei reprezintă contribuția de la bugetul de stat. Proiectul se derulează pe o perioadă de 48 de luni, urmând să fie finalizat la sfârșitul anului 2029.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Ploiești subliniază că implicarea în proiectul DARIA consolidează poziția unității medicale ca centru de referință în domeniul sănătății publice și al prevenției, contribuind la dezvoltarea unor servicii moderne de screening și la reducerea mortalității cauzate de cancerul de sân.

Implementarea proiectului la nivel regional beneficiază și de sprijinul Consiliului Județean Prahova, care asigură cofinanțarea necesară și susține dezvoltarea infrastructurii medicale destinate programelor de prevenție și diagnostic precoce.