Așa cum era de așteptat, după perioada în care numărul cazurilor de coronavirus a scăzut, rata de infectare a început să crească din nou, după perioada Sărbătorilor de Iarnă. Potrivit datelor oficiale, patru localități prahovene sunt marți, 11 ianuarie, în scenariul roșu, după ce s-a depășit rata de trei cazuri la mia de locuitori. Conform DSP Prahova, pe primul loc se află orașul Sinaia, care a ajuns la 4,48 cazuri la mie, urmat de comuna Valea Doftanei, cu 3,97 cazuri la mie, de comuna Cornu - cu 3,62 la mie și de orașul Azuga - cu 3,04 cazuri la mie. Municipiul Câmpina a trecut în scenariul galben, cu 1,58 la mie, în timp ce Ploieștiul se menține încă în zona verde, cu 1,41 cazuri diagnosticate oficial la mia de locuitori.
Două orașe și două comune prahovene sunt în scenariul roșu, după creșterea numărului de cazuri Covid
