PSD Prahova îl susține pe medicul Alexandru Rogobete pentru funcția de ministru al Sănătății

PSD Prahova îl susține pe medicul Alexandru Rogobete pentru funcția de ministru al Sănătății

Social-democrații prahoveni îl susțin pe medicul Alexandru Rogobete (34 de ani), ales deputat la scrutinul de la finalul anului 2024 pe listele PSD Prahova, pentru ocuparea funcției de ministru al Sănătății în viitorul Executiv.

Alexandru Rogobete este doctor în medicină și a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, implicându-se în mod direct în toate proiectele destinate modernizării infrastructurii spitalicești.

În decembrie 2024, a fost ales deputat de Prahova și a preluat funcția de președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Alexandru Rogobete (foto) a absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universității de Vest din Timișoara în anul 2013, iar în anul 2015 a absolvit studiile de Masterat în chimie la aceeași Universitate. În anul 2019 a obținut a doua diplomă de licență, la Facultatea de Medicină din Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara, iar în anul 2022 a absolvit al doilea masterat în Managementul serviciilor sociale și de sănătate la aceeași universitate. Titlul de doctor în medicină l-a obținut în anul 2024, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara.

Duminică după-amiază, conducerea Partidului Social Democrat va stabili echipa finală care va reprezenta PSD în cadrul coaliției guvernamentale.

Organizația PSD Prahova a votat pentru intrarea la guvernare a Partidului Social Democrat, făcând parte din cei 71,5% dintre membrii de partid care au apreciat că social-democrații trebuie să facă parte din echipa guvernamentală.


Tipărire