Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a avut o intervenție acidă la adresa premierului Ilie Bolojan și a măsurilor propuse de acesta privind administrația publică locală, la întâlnirea care a avut loc, marți, 10 februarie, cu primarii prezenți la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România. ”Toți banii din taxele și impozitele locale trebuie să rămână la primarii de comune! Iar bugetul pentru 2026 trebuie să conțină alocările necesare astfel încât investițiile în mediul rural să continue! Adevărul este unul singur și trebuie spus cu tărie: primarii din țară bat drumurile săptămânal la București pentru a aduce apă, gaze, canalizare, școli și grădinițe în comunități, nu pentru privilegii. De aceea, Guvernul trebuie să fie un partener real al administrației locale din România!”, a declarat liderul social-democrat.
Grindeanu susține că ”în ultima perioadă s-a încercat cu bună știință și aproape cu toate mijloacele diabolizarea primarului din România. Pe scurt, dacă nu ești dintr-o localitate în care ai miliarde de la buget, atunci aproape de fiecare dată ești prezentat a fi incapabil, ești angajator de pile sau amante sau ești unul dintre cei care vrei să iei fonduri de la bugetul de stat ca să le furi. Această diabolizare in corpore este doar o minciună comodă care exprimă, dacă vreți, o lene morală și intelectuală a celor incapabili să depășească un populism, i-aș spune, ieftin”, a spus președintele PSD.
De altfel, mulți dintre primarii prezenți la cea de-a 29-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, desfășurată la Palatul Parlamentului, i-au reproșat premierului Bolojan că măsurile luate sub forma unei ”reforme” administrative duc în derizoriu autonomia locală și deciziile luate la nivel local, de autoritățile publice din teritoriu.
Și primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat, pentru www.gandul.ro: „Evident că aceste măsuri ne afectează. Cred că, pur și simplu, este încălcată autonomia locală. Am propus Guvernului să aloce un procent maxim din bugetul local pentru salarii, astfel încât fiecare primar să aibă dreptul de a decide cum se organizează pe plan local. Nu să se impună așa o regulă de reducere cu 10% care mi se pare că e arbitrară”.
