Marilena Stanciu a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Seniorilor Social-Democrați (OSSD) Prahova, în cadrul Conferinței organizației județene, eveniment care a reunit membri și lideri ai PSD Prahova, precum și reprezentanți ai structurilor naționale.
Președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, a subliniat importanța implicării seniorilor în viața publică, apreciind experiența și echilibrul acestora ca resurse esențiale pentru comunitate. „Seniorii merită să fie ascultați. Am participat la Conferința Organizației Seniorilor Social Democrați Prahova, un eveniment care a reunit oameni cu experiență de viață, oameni care au contribuit prin muncă și implicare la dezvoltarea comunităților noastre”, a transmis acesta. Totodată, el a felicitat-o pe Marilena Stanciu pentru alegerea în funcție, urându-i succes în activitate.
La rândul său, Marilena Stanciu a declarat că alegerea în această funcție reprezintă atât o onoare, cât și o responsabilitate. Aceasta și-a exprimat obiectivul de a construi „cea mai puternică organizație a pensionarilor din România”, bazată pe unitate, implicare și apropiere de oameni.
„Astăzi am trăit una dintre cele mai frumoase și emoționante zile din activitatea mea publică. Sunt onorată și profund recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-au acordat-o atât de mulți oameni minunați”, a afirmat Marilena Stanciu, precizând că își dorește o organizație activă, prezentă în comunitate și atentă la problemele reale ale seniorilor.
Aceasta a mai mulțumit liderilor și colegilor din PSD Prahova și OSSD pentru sprijinul acordat, menționând prezența unor invitați din conducerea națională a organizației și a reprezentanților locali ai partidului.
Marilena Stanciu a mai precizat că va promova dialogul, respectul și munca în echipă, subliniind că experiența și demnitatea seniorilor trebuie valorificate în mod constant în societate. „Vom fi prezenți acolo unde este nevoie de noi, vom asculta, vom colabora și vom căuta soluții pentru problemele reale ale persoanelor vârstnice”, a transmis aceasta.
Evenimentul marchează începutul unui nou mandat la conducerea OSSD Prahova, în care accentul va fi pus pe consolidarea organizației și pe implicarea activă a seniorilor în viața comunității.