În politica de Dâmbu, ploieșteană, adevărul pare să aibă (cel puțin) două variante: una pentru adversari și alta pentru apropiații primarului Mihai Polițeanu.
Consiliul Local Ploiești a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi, înființarea unei societăți comerciale aflate în subordinea municipalității pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpân. Numai că proiectul nu a fost susținut de oamenii primarului. Consilierii Mișcării Noi Ploieștenii au ales să se abțină de la vot, invocând nemulțumiri legate de persoanele propuse pentru conducerea noii societăți.
Într-o administrație normală, acest lucru ar fi fost considerat un simplu gest politic. Fie ești de acord cu proiectul și îl votezi, fie ai rezerve și te abții, fie ești împotriva lui și votezi în consecință.
Problema este că aceeași logică nu a fost aplicată și atunci când în discuție s-au aflat consilierii PSD.
Cu câteva zile în urmă, ”independentul” Mihai Polițeanu a ieșit public pentru a acuza aleșii social-democrați că au votat împotriva reabilitării pasajelor subterane din Bariera București. În realitate, aceștia nu votaseră împotrivă, ci se abținuseră, motivând că nu sunt de acord cu finanțarea printr-un nou împrumut care ar fi crescut gradul de îndatorare al municipiului.
Diferența este esențială. Dar nu și pentru primar, care interpretează TOTUL așa cum îi convine și/sau cum îi prinde bine.
Pentru a-și construi narațiunea politică și pentru a muta atenția de la propriile neputințe administrative, Polițeanu a transformat abținerea pesediștilor în vot negativ. A prezentat publicului o realitate reinterpretată, nu una exactă. A spus că PSD s-a opus proiectului, deși discuția era despre sursa de finanțare, nu despre investiția în sine.
Astăzi însă, când propriii consilieri aleg exact aceeași opțiune, abținerea nu mai este prezentată ca sabotaj, blocaj sau opoziție. Dintr-odată, ea devine expresia unor principii, a unor rezerve legitime și a unui exercițiu democratic. Nu-i așa?
Vot negativ MNP la proiectul primarului. Corect?
Dacă aplicăm criteriul folosit de Mihai Polițeanu în cazul PSD, concluzia este simplă: consilierii Mișcării Noi Ploieștenii au votat împotriva unui proiect inițiat chiar de primarul pe care îl susțin. Dacă, în schimb, acceptăm că abținerea nu este echivalentă cu votul împotrivă, atunci trebuie să admitem că edilul a manipulat opinia publică atunci când a lansat acuzațiile la adresa opoziției.
Pentru că manipularea și dubla măsură în analiza unor situații concrete sunt la ordinea zilei în discursul politico-administrativ al ”independentului” Polițeanu.