Conducere nouă la PSD Azuga. Virgiliu Nanu, președintele social-democraților prahoveni: ”O organizație puternică se construiește prin oameni care lucrează împreună!”

Conducere nouă la PSD Azuga. Virgiliu Nanu, președintele social-democraților prahoveni: ”O organizație puternică se construiește prin oameni care lucrează împreună!”
Image
Image
Organizația PSD Azuga are o nouă conducere, în urma alegerilor care au avut loc în cadrul filialei, eveniment la care a fost prezent și președintele social-democraților prahoveni, Virgiliu Nanu. Astfel, președinte al organizației este Dan Obancia, iar prim-vicepreședinte - primarul orașului Azuga, Adrian Purcaru.
”La Azuga, o echipă nouă își asumă responsabilitatea de a duce organizația mai departe, aproape de oameni și de comunitate. Am fost alături de colegii din PSD Azuga la alegerile pentru noua conducere a organizației locale. Dan Obancia a fost ales președinte, iar Adrian Purcaru, primarul orașului Azuga, va ocupa funcția de prim-vicepreședinte”, a transmis Virgiliu Nanu, după alegerile din filiala azugeană.
”Îi felicit pe amândoi și, alături de ei, întreaga echipă care și-a asumat acest nou început. O organizație puternică se construiește prin oameni care lucrează împreună, care își cunosc comunitatea și care înțeleg că încrederea se câștigă prin ceea ce faci zi de zi. Le doresc succes lui Dan Obancia, lui Adrian Purcaru și tuturor colegilor din PSD Azuga. Aveți întreaga susținere a organizației PSD Prahova!”, a mai precizat președintele PSD Prahova.