AUR Prahova se pregătește deja de campania electorală pentru alegerile locale de anul viitor, într-o comună din sudul județului. Astfel, potrivit reprezentanților acestui partid, astăzi, la ora 13:00, filiala AUR Prahova organizează evenimentul de lansare a campaniei "Patrioți la Primărie", în fața Primăriei Drăgănești. ”Prin acest eveniment, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își propune să aducă în discuție problemele reale cu care se confruntă primăriile din județul Prahova, începând cu comuna Drăgănești. La evenimentul de lansare vor participa reprezentanții conducerii AUR Prahova, coordonatorul Alexandru Săraru, alături de locuitori ai comunei Drăgănești. Scopul acestei campanii este de a identifica, evidenția și remedia dificultățile și neajunsurile cu care se confruntă cetățenii din Prahova în relația cu administrațiile locale. (...) În cadrul campaniei "Patrioți la Primărie", AUR Prahova își propune să identifice, să discute și să găsească soluții pentru problemele comunității din Prahova, contribuind astfel la dezvoltarea unui dialog constructiv și la îmbunătățirea vieții prahovenilor”, se arată într-o informare de presă a celor de la AUR Prahova.