În perioada 27 – 30 mai 2025, HIDRO PRAHOVA S.A. a desfășurat, alături de Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Ploiești, două activități dedicate educației ecologice și conștientizării importanței resurselor de apă, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”, derulat sub egida Ministerului Educației.
Prima activitate a avut loc în data de 27 mai 2025, când zeci de elevi din clasele a X-a și a XI-a au vizitat două obiective de operare ale HIDRO PRAHOVA S.A. din municipiul Câmpina:
- Stația de Epurare a Apelor Uzate Câmpina (SEAU), unde elevii au parcurs fluxul tehnologic de epurare și au participat la o demonstrație în laboratorul de apă uzată;
- Stația de Tratare a Apei Câmpina (STA), unde au aflat cum este tratată apa potabilă, vizitând laboratorul și zona de tratare a apei.
Prin explicațiile oferite de personalul specializat, elevii au înțeles traseul complet al apei – de la captare și tratare, până la epurare – și au conștientizat impactul activităților umane asupra calității apei și a mediului. A doua componentă a proiectului a fost susținută în data de 30 mai 2025, în cadrul liceului din Ploiești, unde HIDRO PRAHOVA S.A. a susținut activitatea educativă cu tema „Efectele negative ale poluării asupra mediului înconjurător”.
Prezentarea, realizată de chimistul Danusia Teșileanu, a vizat: identificarea poluanților care contaminează sursele de apă; măsuri de prevenire a poluării; impactul poluării asupra sănătății oamenilor și a ecosistemelor acvatice.
Elevii au primit sfaturi utile și ușor de pus în aplicare:
- Nu turnați grăsimi, uleiuri sau chimicale în chiuvetă!
- Folosiți produse de curățenie non-toxice!
- Reduceți consumul de plastic și reciclați responsabil!
- Aruncați în toaletă doar ce este permis!
Dialogul activ dintre echipa HIDRO PRAHOVA și elevi a evidențiat nevoia unor acțiuni concrete pentru protejarea resurselor naturale. În acest sens, compania a încurajat implicarea tinerilor în activități de voluntariat, inclusiv cu prilejul Zilei de Curățenie Națională, instituită prin Legea 266/2024 și celebrată anual în a treia sâmbătă din luna septembrie.
HIDRO PRAHOVA S.A. mulțumește conducerii liceului, cadrelor didactice, elevilor și colegilor implicați pentru susținerea acestui demers comun de educație și responsabilizare ecologică.