Impozite duble, la Ploiești: cât plătește în 2026 un ploieștean, pentru un apartament de două camere

Impozite duble, la Ploiești: cât plătește în 2026 un ploieștean, pentru un apartament de două camere

Majorarea impozitelor locale începe deja să se resimtă puternic în buzunarele ploieștenilor. Cei care verifică în aceste zile sumele datorate pentru anul 2026 au parte de surprize neplăcute, după ce valorile afișate de Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești indică dublarea impozitului pe locuință, față de anul precedent.

Un contribuabil din Ploiești, care până anul trecut își achita obligațiile fiscale exclusiv la ghișeu, a decis să își creeze un cont online pe platforma SPFL pentru a vedea ce sume are de plată în 2026. Rezultatul: impozitul pentru locuință aproape s-a dublat față de anul anterior, fără ca apartamentul sau condițiile de locuire să se fi schimbat.

Pentru cota sa de 50% dintr-un apartament cu două camere, contribuabilul a achitat în 2025 suma de 83 de lei, beneficiind de bonificația de 10% pentru plata anticipată. În 2026, aceeași cotă de proprietate este impozitată cu 165 de lei, potrivit datelor afișate în aplicația SPFL Ploiești (https://online.spfl.ro/plata ).

În termeni concreți, impozitul total pentru apartamentul situat într-un cartier din estul municipiului Ploiești, cu o suprafață de aproape 50 de metri pătrați, a crescut de la 166 de lei în 2025 (cu bonificație) la 330 de lei în 2026. Practic, suma datorată bugetului local s-a dublat.

„Norocul meu că nu dețin și un autoturism”, spune ploieșteanul, vizibil nemulțumit de noile valori ale impozitelor locale, pe care le consideră greu de justificat în raport cu veniturile și cu serviciile publice oferite de administrația locală.

Explicațiile SPFL Ploiești

Reprezentanții SPFL Ploiești au prezentat principalele noutăți, care vizează impozitul pe locuințe, terenuri, autoturisme, dar și eliminarea unor scutiri acordate până acum anumitor categorii de contribuabili.

Cea mai importantă modificare se referă la impozitul pe locuințe. Acesta se calculează, în continuare, ca produs al mai multor factori, însă norma de impozitare a crescut, prin efectul legii, cu 79,6%. În consecință, impozitul pe locuințe a înregistrat o majorare minimă de 79,6%. Totodată, au fost eliminate reducerile aplicate anterior apartamentelor situate în blocuri cu mai mult de trei niveluri și minimum opt apartamente, precum și clădirilor cu o vechime mai mare de 30 de ani.

Pentru imobilele de locuit cu o vechime de peste 30 de ani, situate în zona A de impozitare, noile valori arată creșteri consistente. De exemplu, pentru un apartament de 25 de metri pătrați, impozitul a crescut de la 76 de lei în 2025 la 159 de lei în 2026, iar pentru un apartament de 60 de metri pătrați, de la 184 de lei la 381 de lei. În cazul unei case de 100 de metri pătrați, impozitul s-a majorat de la 319 lei la 636 de lei.

Impozitul pe teren a fost indexat cu rata inflației de 5,6%. Astfel, pentru un teren de 500 de metri pătrați, impozitul a crescut de la 663 de lei în 2025 la 700 de lei în 2026.

O altă noutate este introducerea criteriului normei de poluare EURO în calculul impozitului auto. Pentru autoturismele cu capacitate cilindrică sub 1.600 cmc, care în 2025 aveau un impozit de 100 de lei, în 2026 impozitul ajunge la 156 de lei pentru mașinile non-euro și la 132 de lei pentru cele încadrate în norma Euro 6. În cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică mai mare de 3.000 cmc, impozitul rămâne neschimbat pentru norma Euro 6. De exemplu, pentru un autoturism de 3.200 cmc, impozitul rămâne la 7.954 de lei, în timp ce pentru un autoturism non-euro de aceeași capacitate, suma datorată în 2026 este de 8.749 de lei.

Tot prin efectul noii legislații, au fost eliminate scutirile de impozit pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, care dețin clădiri, terenuri sau autoturisme.

De asemenea, cota de impozitare pentru imobilele cu destinație nerezidențială, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a fost majorată semnificativ, de la 0,2% la 1,3%.

Pentru informații suplimentare privind noile impozite și modul de calcul, contribuabilii sunt invitați să contacteze autoritatea fiscală locală, fie telefonic, online sau direct la ghișee. Detalii sunt disponibile și pe site-ul www.spfl.ro.

 


Tipărire