Primăria Municipiului Ploiești anunță că, în perioada 14-30 septembrie 2026, vor fi desfășurate lucrări de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, dar și de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului.
Lucrările vor fi realizate de operatorul S.C. Coral Impex S.R.L., conform planului de acțiune stabilit împreună cu municipalitatea. Tratamentele vor viza parcurile, spațiile verzi, aliniamentele stradale, cimitirele, spațiile exterioare ale unităților publice aflate în administrarea Consiliului Local, precum și căminele și canalele aferente rețelelor edilitare aflate în proprietatea municipiului.
Dezinsecția va fi efectuată atât ziua, cât și noaptea. În intervalul 05.30-10.30, echipele operatorului vor acționa în cele 10 sectoare ale orașului, cu utilaje portabile tip pulsfog și autopurtate, tip atomizor. Pe timpul nopții, între 22.30 și 04.30, tratamentele se vor desfășura în spațiile deschise și de-a lungul aliniamentelor stradale, simultan în cele 10 sectoare, cu utilaje de mare capacitate, generatoare de ceață rece și caldă montate pe autovehicule.
Substanța insecticidă utilizată pentru combaterea insectelor adulte este Cymina Super.
Primăria Ploiești le solicită apicultorilor să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe durata desfășurării tratamentelor. Municipalitatea precizează că, în cazul în care aceste măsuri nu sunt luate, Primăria și operatorul de deratizare și dezinsecție sunt absolviți de orice responsabilitate.
În aceeași perioadă vor fi efectuate și tratamente pentru combaterea rozătoarelor. Pentru deratizare va fi utilizat produsul Colbrom, care va fi amplasat în stații de intoxicare încuiate, astfel încât să nu permită accesul oamenilor sau al altor animale, cu excepția vectorului țintă.