Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează vineri, 30 ianuarie 2026, de la ora 11:30, evenimentul de lansare a volumului „Istoriile Ploieștiului în benzi desenate”, care va avea loc la Sala Nichita Stănescu a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.
Potrivit organizatorilor, volumul propune o abordare originală și accesibilă a istoriei locale, îmbinând rigoarea documentării cu expresivitatea benzii desenate, într-un demers cultural dedicat publicului de toate vârstele. Prin ilustrații sugestive și narațiuni dinamice, cititorii sunt invitați să descopere episoade, personaje și momente definitorii din trecutul Ploieștiului, reinterpretate într-un format modern și atractiv.
Proiectul este semnat de Dorin Stănescu, Bogdan Buturugă, Ștefan Buturugă, Octav Ungureanu și Alexandru Ciubotariu, autori care reunesc pasiunea pentru istorie, ilustrație și storytelling vizual.
Evenimentul va fi moderat de domnul Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, și va include prezentarea volumului, intervenții ale autorilor și ale organizatorilor, precum și un dialog cu publicul despre importanța noilor forme de promovare a patrimoniului cultural local.
Accesul publicului este liber.
