Transportul public local din Ploiești va funcționa după un program special în perioada 1–3 mai 2026, potrivit unui anunț al Transport Călători Express S.A. Astfel, vineri, 1 mai, mijloacele de transport în comun vor circula conform programului unei zile de sâmbătă. În continuare, în zilele de 2 mai (sâmbătă) și 3 mai (duminică), transportul public va fi asigurat după orarul specific unei zile de duminică.
Reprezentanții operatorului de transport le recomandă călătorilor să consulte din timp orarele actualizate pentru fiecare traseu în parte, disponibile pe site-ul oficial al societății, pentru a evita eventualele neplăceri cauzate de modificările de program.
