Un accident rutier s-a produs, duminică seară, pe Drumul Național 1, în zona Poiana Țapului, unde două persoane au fost lovite de un autoturism în timp ce traversau partea carosabilă, pe trecerea pentru pietoni.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, din primele verificări reiese că șoferul unui autoturism a acroșat cele două victime în timp ce acestea traversau drumul. Persoanele rănite primesc îngrijiri medicale la fața locului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul acestora la spital.
Traficul rutier în zonă este blocat temporar pentru a permite intervenția echipajelor de urgență și desfășurarea cercetării la fața locului.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
UPDATE: IPJ Prahova, despre accidentul în care două copile au fost spulberate de un autoturism, pe trecerea pentru pietoni, în Poiana Țapului:
Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 5 iulie, în jurul orei 20.05, despre producerea unui accident rutier pe DN1, în orașul Bușteni, zona Poiana Țapului.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, care conducea un autoturism pe DN1, pe direcția Ploiești–Brașov, ajuns în zona kilometrului 128+810, ar fi accidentat două minore care traversau sectorul de drum.
În urma impactului, cele două minore, în vârstă de 16, respectiv 9 ani, au fost proiectate pe sensul opus de mers, unde au fost lovite de un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani.
În urma accidentului rutier, cele două minore au suferit vătămări corporale și au fost preluate de echipajele medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Traficul rutier în zonă a fost restricționat temporar pentru efectuarea cercetării la fața locului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.