Zeci de tone de mase plastice, deșeuri din lemn și carton au ars în incendiul din Băicoi. Pompierii au stabilit cauza probabilă a izbucnirii focului

Zeci de tone de mase plastice, deșeuri din lemn și carton au ars în incendiul din Băicoi. Pompierii au stabilit cauza probabilă a izbucnirii focului
Image
Image

Pompierii prahoveni au stabilit cauza probabilă a incendiului care a izbucnit, luni după-amiază, la o hală de depozitare și prelucrare a deșeurilor și maselor plastice din orașul Băicoi. Potrivit ISU Prahova, în urma incendiului, au fost afectate hala de producție, stația de sortare, zona administrativă și instalațiile și utilajele aferente, pe o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați.

”Incendiul a distrus aproximativ 32 de tone de mase plastice, 2 tone de carton și aproximativ 10 tone de deșeuri din lemn. De asemenea, au fost afectate instalațiile și echipamentele aferente activității desfășurate de operatorul economic în cauză. Din primele verificări efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost autoaprinderea, favorizată de radiația solară acumulată. Reamintim faptul că pompierii stabilesc cauza probabilă de incendiu, cercetările fiind efectuate în continuare de către autoritățile abilitate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, a informat ISU Prahova, marți dimineață.

Din cauza fumului dens care era vizibil de la kilometri depărtare, a fost emis și mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației.