Un urs a fost semnalat, marți seară, în Măneciu-Ungureni, pe strada Fabricii, autoritățile emițând un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, la fața locului se deplasează o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Măneciu.
Localnicii din zonă sunt avertizați să evite apropierea de animal și să respecte recomandările transmise prin mesajul RO-Alert.
Prezența urșilor în localitățile din zona de nord a județului Prahova este semnalată periodic, pentru că animalele sălbatice ajung în apropierea zonelor locuite în căutarea hranei. Iar comuna Măneciu nu face excepție, fiind una dintre localitățile prahovene în care urșii apar pe străzi și intră în gospodăriile populației.