Credincioșii ploieșteni sunt așteptați luni, 9 noiembrie, la Biserica Sfânta Vineri din Ploiești, unde va avea loc o slujbă de sfințire a raclelor care vor adăposti părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina și ale Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou din Nea Makri.
Evenimentul religios coincide cu ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, cunoscut în rândul credincioșilor pentru minunile și vindecările atribuite mijlocirii sale.
Slujba va fi oficiată de un delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în fruntea unui sobor alcătuit din 12 preoți. Raclele vor adăposti părticele din moaștele celor doi sfinți și vor fi așezate ulterior în baldachinul special pregătit în cadrul parohiei. Programul liturgic va începe la ora 8:00, cu slujba Utreniei. La ora 8:45 va avea loc întâmpinarea delegatului Patriarhului Daniel, iar de la ora 9:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie. La ora 11:00, credincioșii vor putea participa la un cuvânt de învățătură, urmat, de la ora 11:30, de slujba de sfințire a raclelor și de așezarea acestora în baldachin.
Biserica Sfânta Vineri se află pe strada Neagoe Basarab, nr. 12, în Ploiești. Reprezentanții bisericii îi invită pe credincioși să participe la acest moment duhovnicesc, dedicat cinstirii celor doi sfinți.