Unitatea mobilă de Terapie Intensivă în care au murit trei oameni, la Spitalul Victor Babeș, este cea permanent defectă de la Ploiești?

Unitatea mobilă de Terapie Intensivă în care au murit trei oameni, la Spitalul Victor Babeș, este cea permanent defectă de la Ploiești?

Potrivit informațiilor pe surse primite în această seară, unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeș în care au murit trei pacienți infectați cu Covid-19 este aceeași unitate care a fost adusă, anul trecut, în curtea Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Mai mult defectă decât funcțională, unitatea mobilă de la Ploiești a avut frecvent probleme. Sursele noastre afirmă că defecțiuni similare celor de la Victor Babeș ar fi apărut și la Ploiești, personalul medical fiind nevoit să care, la propriu, în cârcă, pacienții din unitatea mobilă în secțiile Spitalului Județean, pentru a-i conecta la aparate. La Ploiești, din fericire, nimeni nu a murit în TIR-ul de Terapie Intensivă. A fost aleasă varianta de a mări capacitatea din spital și de a nu mai folosi unitatea mobilă, în care nu puteau fi conectați la ventilatoare mai mult de opt pacienți. Anul trecut, prin comunicate oficiale, Prefectura Prahova a anunțat în mai multe rânduri că unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești nu funcționează. Niciun reprezentant al autorităților în măsură să răspundă la întrebarea dacă unitatea mobilă de la Victor Babeș este una și aceeași cu unitatea mobilă de terapie intensivă care a fost la Ploiești nu a răspuns la această întrebare, până la publicarea acestei știri.

Vom reveni cu informații suplimentare, în momentul în care vom primi răspunsurile solicitate.


Tipărire