Un bărbat din Blejoi a fost arestat pentru că ar fi violat-o pe fiica iubitei sale

Un bărbat din Blejoi a fost arestat pentru că ar fi violat-o pe fiica iubitei sale

Magistrații de la Tribunalul Prahova au dispus ieri emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Blejoi, suspectat de săvârșirea infracțiunii de viol. Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, la data de 27 mai 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, că ar fi fost abuzată sexual de către concubinul mamei sale. În urma probatoriului administrat, la data de 1 octombrie, bărbatul a fost prezentat Parchetului Judecătoriei Ploiești, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea față de acesta a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile. În baza mandatului, polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi s-au deplasat la domiciliul bărbatului, fiind condus la sediul unității și ulterior depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina.


Tipărire