În această seară, începând cu ora 21.45, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești se va desfășura, fără spectatori, meciul de fotbal România-Austria, contând pentru preliminariile Ligii Națiunilor.
Jandarmeria prahoveană anunță că efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, sprijinite de structurile de Poliție Națională, Poliție Locală și Gruparea Mobilă Ploiești, vor asigura măsuri de ordine publică în zona imediată și apropiată a Stadionului ,,Ilie Oană'' din municipiul Ploiești.
Circulația autovehiculelor va fi restricționată, începând cu ora 17.00, pe străzile Alexandru Vlahuță și Stadionului.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul stadionului revine Federației Române de Fotbal, care a încheiat un contract cu firma specializată de pază EXPERT SAS SECURITY TEAM SRL.
Jandarmii le recomandă ploieștenilor și tuturor celor ce se vor afla în zona stadionului la ora desfășurării partidei de fotbal să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii si liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică, ce ar putea conduce la manifestări violente; să respecte măsurile de protectie sanitară; să respecte indicațiile forțelor de ordine în filtrele/barajele constituite în zona stadionului.
Cetățenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul echipajelor de jandarmerie, fie în mod direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112, mai precizează IJJ Prahova.