Un bărbat în vârstă de 64 de ani a decedat după ce a intrat cu mașina în gardul unui imobil din orașul Boldești-Scăeni. Potrivit IPJ Prahova, accidentul rutier sesizat s-a produs în jurul orei 14:45, pe DN 1A, iar din cercetări a rezultat că bărbatul, care se afla la volanul unui autoturism pe DN1 A și circula din direcția Ploiești către Brașov, a părăsit partea carosabilă și a intrat direct în porțile metalice ale unui imobil. Personalul medical sosit la fața locului, după realizarea manevrelor de resuscitare, a constatat decesul. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Foto cu caracter ilustrativ