200.000 de lei din bugetul local, pentru Art Town Festival, ”artizanii” curcubeului lui Goe. PSD: „Ploieștenii trebuie să știe cum sunt cheltuiți banii lor”

200.000 de lei din bugetul local, pentru Art Town Festival, ”artizanii” curcubeului lui Goe. PSD: „Ploieștenii trebuie să știe cum sunt cheltuiți banii lor”
Image
Image

Scandalul finanțării Art Town Festival revine în centrul disputei politice din Consiliul Local Ploiești. PSD Ploiești acuză administrația locală că își stabilește greșit prioritățile în ceea ce privește cheltuirea banului public, după ce propunerea de alocare a 100.000 de lei pentru unitățile de învățământ a fost respinsă, în timp ce finanțarea pentru Art Town Festival ajunge la 200.000 de lei.

Social-democrații cer explicații cu privire la necesitatea suplimentării cu încă 100.000 de lei a finanțării pentru eveniment, mai ales în contextul controverselor izbucnite după vopsirea statuii „Domnul Goe” de la Gara de Sud în culorile curcubeului.

„Ploieștenii trebuie să știe cum sunt cheltuiți banii lor. Trebuie să știe de ce administrația consideră necesară dublarea finanțării pentru Art Town Festival. Ședința de astăzi a Consiliului Local Ploiești demonstrează, în opinia noastră, că administrația locală are în continuare o problemă de prioritizare a banului public”, transmite PSD Prahova.

PSD susține că, în condițiile în care școlile din Ploiești au în continuare nevoie de fonduri, banii alocați pentru evenimente ar trebui analizați prin prisma necesităților comunității.

„Pentru PSD Ploiești, educația reprezintă o prioritate”, afirmă social-democrații, care consideră că alocarea celor 100.000 de lei suplimentari pentru Art Town Festival este o decizie care trebuie explicată public.

Mesajul PSD vine după o ședință în care rectificarea bugetară a devenit un nou punct de confruntare între Executiv și consilierii social-democrați. Miza este atât suma alocată evenimentului, cât și modul în care sunt stabilite prioritățile atunci când bugetul municipiului trebuie împărțit între educație, servicii publice și proiecte culturale.

Social-democrații critică, totodată, ceea ce consideră a fi o abordare lipsită de respect față de simbolurile orașului, făcând referire directă la controversa provocată de intervenția asupra statuii „Domnul Goe”. „Nu trebuie să ne jucăm cu simbolurile orașului, oricâte viziuni «progresiste» și, uneori, departe de orice respect pentru comunitatea ploieșteană au organizatorii unor evenimente susținute financiar cu sume considerabile și din bugetul Ploieștiului”, mai transmite PSD Prahova.

Social-democrații spun că vor continua să susțină alocarea de fonduri pentru educație, servicii publice și proiecte despre care consideră că răspund unor nevoi concrete ale ploieștenilor.